În data de 15 februarie 2023 Biblioteca Centrală USM a organizat un eveniment cultural-artistic cu genericul „Fascinația lecturii”. Această activitate se integrează în șirul evenimentelor dedicate Zilei Naționale a Lecturii.

Evenimentul a fost inaugurat de către șefa Bibliotecii, dna Lilia Dogoter, care a salutat publicul, vorbindu-le despre instituirea Zilei Naționale a Lecturii în Republica Moldova, dar și în alte țări, despre puterea cărții în formarea tinerilor nu doar ca buni specialiști, dar și ca oameni adevărați.

La eveniment au participat scriitoarele, absolvente ale Universității de Stat din Moldova: Lidia Grosu, care a fost și  moderatoarea activității,  Geta Lipovanciuc, scriitoare, autoare și interpretă de piese muzicale; Ludmila Berzoi, dr., conf. univ.

Invitatele au vorbit despre Ziua națională a Lecturii, despre rolul Bibliotecii în educarea tinerilor pentru cultura lecturii. Nu au lipsit versurile prezentate de autori și îndemnul spre carte și lectură. Surprinși și copleșiți de  emoții participanții au reacționat cu aplauze la interpretarea pieselor proprii de către autoarea Geta Lipovanciuc.

Prezența și cuvântul distinsei Doamne Aurelia Crivoi, doctor habilitat în biologie, profesor universitar a emanat lumină și bucurie pentru tineri și tot ce se întîmplă în cadrul USM, instituție căreia i-a fost devotată o viață.

Un interes aparte a trezit recitalul de poezie pe marginea creației tineretului studios.

Versurile proprii au fost prezentate publicului de către studenții:

Ababei Mihaela, Facultatea de Drept, anul I;

Rogoja Mihaela,   ASEM,  anul I,  membră a Asociației ELSA (Asociația studenților de drept din Moldova);

Tatiana Grosu, Facultatea de Litere, anul IV;

Vameș Gheorghe, Facultatea de Istorie și Filosofie, anul I   

Vitalie Gaiceanu, Facultatea de Istorie și Filosofie, anul II.

Vom menționa și recitalul de versuri pe marginea creației marilor poeți Mihai Eminescu și Grigore Vieru. În cadrul acestuia studenții au prezentat poemul „Luceafărul” de Mihai Eminescu  în traducere:

          Burlac Vladislav, Facultatea Științe Economice, anul II (în  limba română)

          Tatiana Grosu, Facultatea de Litere, anul IV (în limba engleză);  

          Petcu Ana, Facultatea de Litere, anul III (în limba franceză);

          Călărășan Elena, Facultatea Litere, anul I (în limba rusă)

Publicul a apreciat și prezentările studenților: 

Gheorghe Vameș, Facultatea de Istorie și Filosofie, anul I cu poezia „Floare albastră” de Mihai Eminescu;

Aglesina Lungu, Facultatea de Litere, anul I cu poezia „Cămășile” de Grigore Vieru.

Pe tot parcursul evenimentului a sunat muzică, interpretată cu drag de talentații tineri de la USM:

Petcu Ana, Facultatea de Litere, anul III;

Graminschi Anastasia, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, anul III.

Iar piesa proprie din final, interpretată de Geta Lipovanciuc a sunat ca un adevărat imn dedicat cărții.

La finele manifestării Biblioteca a lansat ideea de a crea un club de lectură, care va activa sub egida Bibliotecii, care a fost acceptată de public.

Biblioteca, dar și studenții au beneficiat de daruri, cărți semnate și oferite cu drag din partea scriitoarelor Geta Lipovanciuc și Ludmila Berzoi.

Aducem cele mai calde mulțumiri tuturor invitaților, studenților, profesorilor, bibliotecarilor, care într-un fel sau altul au contribuit la organizarea și succesul evenimentului.

Published joi, 16 februarie 2023

CONTACTE

PROGRAM

Luni-Vineri: 08.00 - 17:00

Sâmbătă, duminică: fără program